Primii finaliști internaționali la Creative Business Cup – Danemarca

c
31st August 2014

60 de echipe de antreprenori, din tot atâtea țări, se pregătesc de marea finală Creative Business Cup de la Copenhaga, din 17-19 noiembrie 2014, din timpul Global Entrepreneurship Week (GEW). România intră pentru al treilea an în concursul cu premii în valoare totală de 100.000 de euro, iar termenul-limită pentru selecția națională este 20 septembrie, ora 23.59.

E o șansă unică pentru antreprenorii cu idei creative să intre în contact cu posibili finanțatori și parteneri internaționali, să beneficieze de promovare și de mentorat pentru afacerile lor. Ideea trebuie să conțină un strop de inovație și să implice domeniile design, arhitectură, arte și meșteșuguri, publicitate, film, video și fotografie, artele spectacolului, muzică, modă, gastronomie, edituri și presă, radio și televiziune, software, aplicații pe computer și publicații virtuale, jucării și jocuri.

Pașii sunt simpli: antreprenorii trebuie să-și rezume ideea în maxim 10 pagini și să trimită documentul pe adresa creativebusinesscupro@gmail.com.

Modelul de plan de afaceri e de găsit aici.

În urma jurizării, organizația Creative Seeds îl va desemna pe concurentul român la titlul de World’s Best Creative Entrepreneur și-i va asigura promovarea și deplasarea în Copenhaga, precum și mentoratul pe afacerea respectivă. Toate detaliile, aici: creativebusinesscup.ro.

Pentru inspirație, iată-i pe câțiva dintre finaliștii propuși la Creative Business Cup 2014 și anunțați deja în țările respective:

Olanda 

Finalist: ByBorre

ByBorre este inovator în domeniul tehnologiei „purtabile”. A început prin a crea perne speciale, cu vibrații, prin intermediul cărora bolnavii cu demență puteau comunica cu cei din jur. A continuat să inoveze în domeniu, dezvoltând un nou mod de fabricare a țesăturii în 3D, fixând în interiorul ei o tehnologie care îl conectează pe utilizator cu cei din jurul său.

Costumul BB.Suit, care intră în competiția Creative Business Cup, conține Wifi și GPS care îi permite purtătorului să asculte muzică, să-și verifice mailurile și să primească indicații prin GPS, printre altele. Conceptul inovator este rezultatul unei colaborări dintre ByBorre, Martijn ten Bhomer de la Eindhoven University of Technology (TU/e), 22Tracks (platformă de muzică), CRISP, Daan Spangenberg Graphics și Want.nl (un site olandez despre tehnologie).

Bulgaria

Finalist: Vanilla Kitchen

Vanilla Kitchen este o platformă specială care le permite clienților să își aleagă singuri cum arată și ce gust are desertul pe care și-l doresc. Pe lângă ingrediente & design, aplicația animată „The Cake Generator” calculează informațiile nutriționale pentru prăjitură, prețul și timpul estimat pentru preparare și aducere.

Unul dintre scopurile aplicației este să-i implice și pe copii, învățându-i să gătească în timp ce se joacă. Nu există un catalog al prăjiturilor sau al ingredientelor. Toate sunt preparate la cerere, fiecare client primind un desert unic, din mai mult de 1000 de combinații posibile. Pentru preparare se folosesc doar ingrediente naturale, proaspete.

Danemarca 

Finalist: GRØD

Terciul de cereale – porridge-ul englez sau groed-ul, în daneză – este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute feluri de mâncare. În țările din nordul Europei, a fost numit, secole la rând, „mâncarea săracilor”. Conceptul GRØD și-a propus să elimine această tristă faimă și să redefinească terciul pentru noua generație de consumatori extrem de atenți la ingrediente.

Antreprenorii au deschis așa numitele „porridge bars”, au creat farfurii cu un design atractiv și mix-uri de terci organic cu alte ingrediente proaspete, toate la un preț extrem de accesibil. GRØD organizează, totodată, workshop-uri, evenimente de stradă dedicate și emisiuni TV dedicate redefinirii acestui fel de mâncare.

Estonia

Finalist: Aiden app software

Aiden app e un „psihoterapeut” de buzunar, care te ajută în perioadele de depresie. Design-ul inovator și intuitiv, precum și soluțiile găsite de creatori transformă aplicația într-un instrument eficient de self-help. Aceștia au încercat să transfere studii, rezultate și metode științifice despre depresie într-o aplicație prietenoasă și ușor de utilizat.

Polonia

Finalist: Professor Why™

Cu un computer și o cameră web, un elev își poate transforma camera într-un adevărat laborator de știință. Pornind de la concluzia că educația clasică, în clasă, eșuează în a-i stimula pe elevi să se apropie de știință, CTAdventure, fondată de Marek Trojanowicz și Mateusz Marmołowski în februarie 2013, a creat produsul de e-learning Professor Why™. Aplicația folosește imaginile generate pe computer cu cele reale și poate fi folosită atât la școală, cât și în clasă, permițându-le elevilor să facă experiemente științifice într-un mediu protejat.

Spania

Finalist: The Urban Roosters

The Urban Roosters este prima platformă virtuală care organizează și promovează competiții de rap prin streaming online. Născută ca un „joc de rap”, platforma le permite tinerilor să-și exerseze talentul și abilitățile și să concureze cu rapperi din lumea întreagă, în turnee online. Utilizatorii sunt spectatori și juriu, în același timp, punctajul pe care-l dau urcându-i sau coborându-i pe rapperi în ierarhie.

Exemple de idei câștigătoare la edițiile trecute.

Finaliștii români pe 2013 și 2012.

Ne puteți urmări pe Facebook: www.facebook.com/creativeseedsro. Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta pe adresa press@creativeseeds.ro.

Parteneri media Creative Business Cup:

Revista Cariere, Cațavencii, Ziare.com, Business24.ro, Igloo, Designist.ro, Think Outside the Box, BusinessCover.ro, Green-Report.ro, Filmreporter.ro.